Și în 2025, toți copiii de la Gradinita ANALESIA au obținut rezultate foarte bune la interviul de limbă germană matern pentru înscrierea în clasa pregătitoare la Colegiul German Goethe.

FELICITĂRI MICILOR ȘCOLARI ȘI ECHIPEI ANALESIA!!!

The post FELICITĂRI MICILOR ȘCOLARI ȘI ECHIPEI ANALESIA!!! appeared first on Gradinita in limba Germana.

Pentru copil, parintii sunt si raman cei mai importanti oameni din lume, dupa care poate sa se orienteze. Asadar experientele pozitive in relatia cu parintii vor duce in relatiile viitoare la asteptari pozitive si un comportament corespunzator. Experientele negative au ca urmare asteptari negative fata de alti oameni.

Atasamentul emotional creeaza apartenenta. Prin atasamentul fata de mama, copilul dezvolta aceasta premiza fundamentala, aceea de a creste in comunitati mai mari. Prin atasamentul fata de tata, el isi primeste locul recunoscut si repartizat intr-un context inrudit. Si, in functie de modul in care este integrata propria familie intr-o comunitate mai mare, copilul isi gaseste locul si acolo. Copilul preia regulile si legile acestei comunitati numai daca se simte apartinand acesteia. El va dezvolta o constiinta morala pentru ceea ce are voie sa faca si ceea ce nu trebuie sa faca. (sursa: Trauma, atasament, constelatii familiale, Franz Ruppert, ed. Trei, 2012)

Plecand de la ceea ce spune mai sus Franz Ruppert, intelegem cat de important este sistemul educational al copiilor nostri.

Dar sa vorbim un pic de etapele de dezvoltare ale copiilor nostri.

Stim cu totii ca dezvoltarea unui copil trece prin perioade de echilibru urmate de perioade de dezechilibru. Putem sa ne amintim cum ne simtim ca parinti atunci cand prezenta copilului langa noi este o placere, cand se joaca linistit sau respecta usor o regula si cum e (in special in jurul varstei de 2 ani), cand nu mai tine cont de nimic, tipa si se tavaleste pentru ca vrea neaparat un anumit lucru, imediat, nu mai tarziu. Desi este o perioada mai grea pentru parinti, copilul de 2 ani recurge la asemenea tactici pentru ca are nevoie sa iasa din etapa de bebelus si pentru asta foloseste “nu, nu, nu”, opozitia.

In ciuda dificultatilor pe care atitudinea opozanta a copilului de 2 ani le aduce, e important sa ne reamintim ca este vorba de o faza fireasca, pozitiva a dezvoltarii sale. Din nefericire, se pare ca pedepsele corporale (asa zisa “bataita”) cresc in aceasta perioada. In acest stadiu, copilul nu se poate integra cu usurinta intr-un grup social si nici nu este dispus sa aiba interactiuni de grup cu alti copii. Are inca nevoie de mama si tata. In general, copilul intre 2 si 3 ani este destul de incapatanat si inflexibil, cere ca dorintele lui sa fie satisfacute pe moment si nu-i plac schimbarile. Apreciaza ordinea, rutina, tine neaparat ca ordinea sa fie respectata (amintiti-va cum e cand copilul isi exprima dezaprobarea ca tata nu face exact ca mama un anumit lucru sau invers) si se poarta ca si cum ar fi stapanul absolut al casei, deci el poate sa schimbe oricand ceva (ii dam apa in pahar, o sa vrea din sticla etc).

Se prea poate sa incerce sa faca lucruri singur, lucruri pe care nu stie cum sa le faca, refuzand ajutorul, ca apoi, daca descopera ca nu poate, sa faca o scena.

Este o etapa a emotiilor violente, a furtunilor, dar pline de umor, cateodata. Este varsta extremelor, copilului poate sa-i fie greu sa ia o decizie sau sa respecte o alegere. Poate de asemenea sa faca acelasi lucru la infinit, sa ceara aceeasi poveste de sute de ori, ceea ce uneori ne exaspereaza. Alteori poate fi dificil sa-l determinam sa accepte haine noi, alimente noi. Pentru ca el are nevoie de siguranta si confortul a ceea ce este cunoscut. De aceea are nevoie de ritualuri (ritualul de dimineata, cel de seara, inainte de culcare etc).

La aceasta varsta, copilul are foarte multa nevoie de rabdare din partea parintilor. Din pacate, copilul primeste, cu usurinta, etichete negative: “incapatanat”, “rau”, “neatent”, “nesimtit” etc.

Exista si o parte foarte frumoasa a acestei varste. Ne poate fermeca cu entuziasmul, vigoarea si energia sa. Daca parintii sunt intelegatori si nu iau personal momentele de razvratire (de ex, cand copilul arunca ceva sau face galagie cu o jucarie putem, gresit, spune ca o face intentionat, ca sa ne enerveze , vrea sa fie rau…), pot descoperi cu usurinta aspectele placute ale caracterului sau.

Copilul intre 2-3 ani devine constient de personalitatea lui unica. Apare clar si sigur – Eu – eu fac, eu vreau/nu vreau. Pentru a-si stabiliza sentimentul identitatii nu are alta cale decat opozitia fata de parinti. Pentru copil este o perioada contradictorie: dimineata vrea sa isi incheie sireturile singur, iar seara, la culcare vrea sa fie in bratele mamei, spunandu-i ca este bebelus. Acest lucru ne arata ca este important ca noi parintii sa fim flexibili, iar restrictiile impuse copilului la aceasta varsta trebuie sa fie suple. Este bine sa avem un program pentru masa, pentru iesit afara, dar nu e nevoie sa fim foarte stricti si exacti in respectarea acestui program. Caderea in extreme nu ne ajuta nici pe noi, nici pe copiii nostri. Iar copiii nu au acum nevoie de exces de autoritate, au nevoie de “fermitate blanda”. Pe de alta parte, un parinte caruia ii este teama sa isi exercite autoritatea si cedeaza la toate exigentele copilului trebuie sa stie ca a inversat rolurile: copilul va conduce casa, iar parintele va fi copilul. Acest fel de copii vor avea dificultati in momentul in care vor merge la gradinita si vor descoperi ca educatoarea si ceilalti copii ii vor cere sa respecte anumite reguli utile comportamentului in grup, in societate. Nu va putea sa o faca deoarece parintii nu l-au ajutat sa invete acest respect elementar al regulilor sociale.

Aceasta varsta este etapa in care copilul isi descopera individualitatea in opozitie cu conformismul social. Ne vom reintalni cu aceasta etapa la copil, diferit manifestata, in perioada adolescentei.

La aceasta varsta, copilul a realizat trecerea de la bebelus la copil. Din acest motiv nu mai este atat de anxios ca in etapa precedent si nu mai are nevoie de atatea ritualuri. Nu mai vrea sa faca totul in acelasi fel. Este cooperant si isi doreste sa obtina aprobarea familei, educatorilor (daca a fost dus la gradinita). Parintii observa ca pot discuta cu copilul, pentru ca acesta nu mai este tiranic si nu mai tine neaparat sa se faca asa cum vrea el. Apare dorinta de a imparti, are rabdare sa se ocupe de lucrari mici ceea ce duce la o crestere a increderii in fortele proprii, mai ales cand familia apreciaza si incurajeaza aceste comportamente noi. Abilitatile motrice sunt mult mai bine evidentiate, este mai sigur pe el la locul de joaca. Si de asemenea, constatam o imbogatire a limbajului. Chiar adora cuvintele noi. Apare jocul cu prietenul imaginar, copil sau animal. Este un lucru firesc care va disparea dupa cativa ani. Este important acum ca parintii sa participle la acest joc, in care copilul se imagineaza un animal. Va fi un joc repetitiv, obositor sau plictisitor pentru parinti, dar plin de resurse pentru copil, pentru ca este un joc care deschide calea catre simboluri si, totodata catre imaginatie si creativitate.

Varsta de 3 ani este numita si “varsta de aur”, o perioada placuta atat pentru copii, cat si pentru parinti. Copiii iubesc viata, isi iubesc parintii si au, in general, o parere buna despre ei insisi.

Dupa “varsta de aur” urmeaza o perioada care seamana cu cea de la 2 ani-2,5 ani. De unde la 3 ani aveam un copil care se coordoneaza usor, acum apar cazaturile, isi poate roade unghiile, isi baga degetele in nas, isi atinge organele sexuale, isi suge degetele. Unii pot avea chiar ticuri. Dar, pe de cealalta parte, copilul are un simt social dezvoltat. Prietenii conteaza mult, in ciuda dificultatilor pe care le poate avea de a se intelege cu ei. In prezenta copiilor poate fi din nou ca la 2 ani, certaret, agresiv, autoritar. Uneori poate da impresia de regres. Dar este doar o etapa care pregateste saltul de la 5 ani. Unii dintre copii se pot reatasa de ritualurile de la 2 ani (vor sa doarma iar cu unul din parinti) si cand acestea nu au loc vin cu o sumedenie de intrebari si nenumarate lacrimi.

Varsta de 4 ani este varsta la care copilul nu vrea sa se joace singur, iar limbajul poate fi violent, uneori. Acum copii nu isi fac probleme cu privire la ce cred ceilalti despre ei, nu au limite si, mai ales, inteleg repede ca sunt o serie de cuvinte pe care parintii nu le agreeaza, in special termenii scatologici. Dar inteleg ca isi pot enerva sau incomoda parintii, folosindu-le, (“mami, azi vreau inghetata cu caca!”). Atitudinea potrivita a parintelui este sa ignore. Cu cat parintele incearca mai mult sa-l corecteze, cu atat va obtine efectul contrar, prin faptul ca acorda prea mare importanta acestui obicei, care va dispare in jur de 5 ani.

Copilul la 4 ani face pe interesantul, se lauda, ameninta (“Am sa-ti dau un pumn!”), iar imaginatia este debordanta. Este plin de povesti incredibile, dar asta nu inseamna ca este mincinos tot asa cum nu este hot cand ia jucaria altui copil si spune ca e a lui. Simtul proprietatii la 4 ani tine de functionalitate: daca ma joc cu aceasta jucarie, inseamna ca este a mea.

Dinamismul este in crestere: urca si coboara scarile in viteza, alearga prin casa, tranteste usile, este vorbaret. Parintii avizati pot folosi aceasta vorbarie pentru a juca tot soiul de jocuri de cuvinte. Jocuri utile in masina, la drum mai lung, in sala de asteptare a unui medic etc. ii plac umorul si exagerarile si daca intrati in joc veti primi tot felul de intrebari fanteziste.

Datorita caracterului special, la aceasta varsta copiii au nevoie de fermitate (nu inteleasa ca duritate, severitate extrema).

Parintii slabi sau ezitanti au mult de furca cu ei. Jocul si comportamentul copilului poate degenera usor intr-o situatie problematica. Parintele trebuie sa intervina si sa propuna o alta activitate sau sa-l indeparteze pe copil de situatia dificila care a aparut (de ex, copiii se pot incaiera, lovi unii pe altii cu obiecte, impinge). In cazul acesta, copilului i se spune pe un ton calm, dar ferm (convingator), ca se poate juca in continuare cu prietenul lui atat timp cat nu se bat.

Cum spunea psihologul Arnold Gesell, copilul la 4 ani poate fi: “linistit, zgomotos, calm, imperativ, independent, sociabil, imaginativ, cooperant, indiferent, curios, direct, plin de umor, dogmatic si bataus.”

Aceasta varsta este la fel de placuta ca cea de 3 ani. Copilul este din nou rezonabil, serios, echilibrat, calm, rabdator. In opozitie cu copilul de 4 ani care incepe un desen dar nu stie cum va arata la final, copilul de 5 ani are un proiect précis si ii place sa termine ceea ce a inceput. Nu se mai aventureaza, stie sa se opreasca si mai ales, unde sa se opreasca.

Mama este inca centrul universului lui, ii place sa stea langa ea, sa o asculte. In acelasi timp, ii place sa iasa afara, sa se joace cu prietenii, gradinita fiind pentru el activitatea ideala, iar o educatoare competenta ii poate stimula si dezvolta aptitudinile intelectuale.

Fizic, a capatat echilibru si siguranta musculara. Pe plan afectiv, este echilibrat, iar in plan intelectual este curios si are dorinta de a invata.

Ca o concluzie la aceste scurte caracteristici pe varste ale copiilor, e de retinut faptul ca exista diferente psihologice enorme intre un copil la 3 ani, altul la 4 si altul la 5 ani. Cei care ii educa pe copii trebuie sa tina cont de acest lucru. Este nerealist sa astepti ca un copil de 4 ani sa te asculte ca unul de 5. Dar, aceste varste au cateva lucruri in comun, de care iar trebuie sa tinem seama, si anume:

• Necesitatile biologice
• Controlul miscarilor impulsive
• Separarea de mama
• Invatarea exprimarii sentimentelor
• Lumea celorlalti
• Identificarea cu un sex

The post VARSTA PRESCOLARA appeared first on Gradinita in limba Germana.

” Nu ne putem apăra copiii de viaţă, ci trebuie să îi pregătim pentru ea! ”

La ce sa te astepti de la copiii intre 3-4 ani

• încep să se joace cu alţi copii, renunţând la jocul individual
• devin mai dispuşi să facă schimburi, să împartă şi încep să înţeleagă că şi ceilalţi oameni trăiesc emoţii, au sentimente şi că au drepturi.
• capătă din ce în ce mai multă încredere în sine şi, cu puţin ajutor, ajung să îmbrace singuri.
• au prieteni imaginari şi pot trăi frici diverse (bau-bau-l din dulap, monştrii de sub pat, întunericul în care se mişcă “ceva” …)
• au un control muscular din ce în ce mai dezvoltat pe grupele musculare mari şi, prin urmare, au o mare veselie să alerge, să sară în doua picioare, să prindă mingia şi să o arunce mai departe, să urce scări şi să danseze.
• încep să se bucure şi de controlul pe musculatura delicată a mâinilor experimentând desenul şi mâzgălitul (un soi special de scriitură, o formă super-individualizată greu de înţeles pentru ceilalţi).
• potrivesc obiectele după formă şi sortează în funcţie de caracteristici comune sau diferite
• se bucură de umorul simplu, iubesc ghicitorile şi glumele cu iz practic.
• Înţeleg şi dau curs comenzilor verbale.
• folosesc cuvinte din ce în ce mai sofisticate, iar propoziţiile lor devin mai complexe.
• se bucură de cuvintele rimate.
• recunosc numerele.
• fac încercări de a citi, atrag atenţia către ei şi sunt tare mândri când sunt lăudaţi.
• recunosc semne scrise sau simboluri din jurul lor.
• ştiu că fiecare literă are un nume şi identifică în jur de 10 litere, în special cele care sunt legate de numele lor

Ce au nevoie copiii intre 3-4 ani

La ce sa te astepti de la copiii intre 4-5 ani

Surse:

http://www.razuban.tripod.com
http://www.individuus.ro
http://www.fundatia-gogalniceanu.ro

The post LA CE SA TE ASTEPTI DE LA COPII appeared first on Gradinita in limba Germana.

Anul acesta in septembrie sarbatorim 15 ani de cand suntem un cuplu.

Inca de la inceputul relatiei noastre psihologia si psihoterapia au ocupat un loc important in viata noastra.

Primii 4 ani ai relatiei noastre i-am petrecut cunoscandu-ne şi construind iubirea si respectul reciproc, fundamentul pentru ceea ce a urmat in anul 2006, aparitia fetitei noastre, despre care suntem convinsi ca este unul din cele mai importante proiecte incepute de noi. Nimic, pana acum, nu a egalat in dificultate si in frumusete. Vorbim de dificultate pentru ca a fi parinte, pentru noi, a insemnat sa aplicam practic tot ce am invatat la nivel teoretic ca inseamna sa cresti un copil. Si, teoria poate fi frumoasa, logica, dar am fost nevoiti sa ne adaptam copilului nostru. Acesta este unul din principiile pe care le urmam noi, ca parinti. Nu tot ce citim, invatam, traim se potriveste copilului nostru. Desi nevoile copiilor sunt aceleasi (nevoia de apartenenta, de protectie, de iubire etc), ele nu se manifesta la fel in fiecare copil pentru ca fiecare se manifesta diferit, in felul lui unic. Iar un parinte, uitand acest lucru, poate foarte usor “sa taie” aripile copilului. Asadar, cu fiecare pas facut de copilul nostru, am facut si noi cate unul si am reinvatat sa mergem. Iar acest lucru ne-a schimbat nu doar pe noi, ca parinti, ci si ca psihoterapeuti. Si asa am devenit o echipa, atat acasa, cat si la cabinet. Si nu suntem o echipa obisnuita, in care cineva e sef, iar altcineva e subordonat. Mai intai ne-am ales competentele, la nivel profesional. Astfel, unul dintre noi a devenit psihoterapeut sistemic de familie si cuplu (Ramona), celalalt – psihoterapeut specializat in psihoterapie individuala (hipnoza ericksoniană si psihoterapie constructivista). Si la nivel familial, ne-am impartit competentele. Astfel, unul dintre noi este responsabil, cum ne place noua sa spunem, cu” inima” relatiei, celalalt, cu “capul” ei. Stim ca pentru a fi functionali si, mai ales, sanatosi emotional, avem nevoie atat de cap (minte), cat si de inima (suflet, emotie), iar intre cele doua e nevoie de o cale cat mai curata pentru ca mesajele sa fie cat mai clare, atat intre noi ca soti, cat si intre noi ca parinti.

Ca psihologi am inceput sa lucram din anul 2000 (Petrisor) si 2007 (Ramona). Inceputurile noastre au fost in evaluare si testare psihologica. Apoi, fiecare si-a cautat drumul in psihoterapie, concomitent cu ore de dezvoltare personala (pentru a fi psihoterapeut e nevoie sa fii o vreme in locul clientului, atat pentru a-ti descoperi si potenta resursele, cat si pentru a intelege cum e sa fii “pacientul” care cauta ajutor), in functie de atractia fata de orientarea psihoterapeutica.

Ca psihoterapeuti am inceput cu studierea parintilor psihoterapiei: Freud, Jung, Adler. Am descoperit ulterior ca psihoterapia presupune mult mai mult decat sa stii niste teorii mai vechi sau mai noi, mai mult sau mai putin validate in practica. Asa am inceput sa studiem si alti terapeuti si sisteme terapeutice, ulterior integrand in practica noastra terapeutica teorii precum: teoria sistemica (Virginia Satir, Chloe Madanes, Paul Watzlawick, Michael White etc), teoria cognitiv-comportamentalistă şi constructivistă (Aaron T. Beck, Albert Ellis, Jeffrey Young etc.), strategică (Giorgio Nardone si scoala de la Arezzo) si hipnoza ericksoniană (Milton H. Erickson, Jeffrey Zeig, Brent Geary etc.).

In prezent suntem psihoterapeuti recunoscuti si atestati de Colegiul Psihologilor din Romania in specialitatile: psihoterapie sistemica de familie, cuplu, copil, psihoterapie cognitiv-comportamentala si hipnoza ericksoniană.

De asemenea, la cabinetul nostru ( www.centrulpsihoarmonie.ro ) organizam cursuri de formare in psihoterapie cognitiv-comportamentala si hipnoza ericksoniana atestate de Colegiul Psihologilor.

Ca psihoterapeuti, colaboram cu oameni care isi doresc terapie (individuala sau/si de familie, cuplu), lucrand impreuna pentru depasirea dificultatilor precum fobii, atacuri de panica, dependente, depresie, dar si probleme in relatia de cuplu, probleme in relatia cu copilul, adolescentul.

Lucram cu aceeasi implicare atat cu adulti, cat si copii sau adolescenti.

In practica noastra am intalnit copii curajosi, copii timizi cu imagine de sine negativa, copii care considera ca agresivitatea este singura limba pe care o pot vorbi, copii abandonati de parinti si respinsi si de societate, mai ales de sistemul scolar, copii consumatori de droguri, copii cu un singur parinte…,poate nu putem sa-i ajutam pe toti, dar stim ca succesul final este insumarea pasilor mici. Poate azi reusim sa ajutam un copil sau un adult, maine un cuplu si asa, incet, incet, devenim cu totii mai buni si contribuim la o societate mai buna.

Copiii nostri au nevoie de un sistem familial si social sigur, protectiv, care sa-i ajute sa se ajute!

Noi stim ca este posibil si fiecare din noi poate incepe acest lucru, mai intai la nivelul familiei, apoi la nivel scolar si la nivelul sistemului social.

Cand un copil paraseste cuibul, el poate fi un adult sigur pe el, fericit, inteligent si, mai ales, independent. Dar poate fi si un adult imatur, condamnat spre nefericire si dependent toata viata de un partener, de sistemul social etc.

Depinde de noi ca parinti si educatori pe ce cale ii asezam pe copiii nostri.

Ramona Tepurlui

Petrisor Tepurlui

The post ECHIPA DE PSIHOTERAPEUTI appeared first on Gradinita in limba Germana.

In perioada 2-3 ani, copilul face tranzitia de la jocul individual la jocul paralel. Doi sau mai multi copii pot sta impreuna, dar fiecare se joaca separat, chiar daca le face placere sa stea impreuna. Putem vorbi chiar de preferinte pentru anumiti copii de la locul de joaca. Etapa urmatoare este cea a jocului asociativ. Perioada in care copii se pot juca, de exemplu, la groapa de nisip, pot face toti aceeasi activitate, dar fara sa existe schimburi intre ei.

Dupa 3 ani apare jocul cooperativ, perioada in care copiii isi pot imparti rolurile, de ex cine impinge caruciorul sau pot face un plan de joc (chiar daca nu se tin de el). Acum copilul este interesat de functionalitatea obiectelor din mediul inconjurator ( telefonul, masinile), imita adultii (fetele se imbraca in hainele mamelor, baietii repara/distrug diverse lucruri), imita personaje din desene (printese, roboti). Sunt acceptate jocurile in familie (jocul de carti, jocul nu te supara frate si orice alt joc de echipa potrivit varstei), care pentru copil pot constitui o buna modalitate de invatare a regulilor unui joc, a rabdarii (imi astept randul), a faptului ca nu e nevoie sa trisam ca sa castigam si ca nu castigarea jocului este importanta, ci faptul ca ne jucam toti (apare acum dorinta mare a copilului de a castiga jocul, de a fi primul…etapa care poate fi imbunatatita prin joc si exemplu personal. De ex. eu, adultul, nu ma enervez ca am iesit pe locul 2 la un joc, arunc cartile de joc si ies furios din camera. Copilul meu va face la fel ca mine. E important sa invatam toti, atat adultii, cat si copiii, placerea jocului si timpului petrecut impreuna, mai ales in aceaste vremuri, cand parintii sunt nevoiti sa lucreze mai mult si au mai putin timp alocat jocului cu copiii.

Debutul scolar/clasele primare, 6-8 ani, aduc competente imbunatatite de limbaj si abilitati sociale. Copiii sunt dornici sa isi dezvolte aceste abilitati, au un control mai bun al miscarilor, activitatile manuale au precizie intrucat se dezvolta dexteritatea. Apare un interes clar, prin comparatie cu celelalte etape, pentru jocul social. Iar jocul social devine mult mai amplu. Se impart rolurile, fiecare il urmeaza, apare un lider de joc sau apar certurile pentru cine stabileste regulile, se negociaza. E drept ca si in aceasta perioada putem intalni copii suparaciosi sau care se retrag din grup pentru ca nu le convin regulile, dar, pe masura ce cresc, invata sa se “supuna” regulilor grupului, mai greu sau mai usor, in functie de personalitatea fiecaruia.

In toate cazurile, jocurile contribuie intens la educarea generala a copilului, la angajarea lui in comunitate, reflecta relatiile sociale.

Prin joc, copilul isi insuseste informatii ce tin de conduit umana, de activitati, profesii, intelegand mai bine caracteristicile sociale. Dar, pe langa toate acestea, e bine sa ne amintim cat de important este jocul pentru dezvoltarea atentiei, observatiei, imaginatiei, creativitatii. Sa nu uitam de jocurile de miscare, uneori cu caracter imitativ simplu (jocul de-a avioanele) alteori mai complex (sotronul, jocul cu mingea), care au un rol important in dezvoltarea simtului orientarii, luare de decizii.

Prin joc, copilul ajunge de la formarea capacitatii de a observa pana la formarea capacitatii de a avea rabdare, perseverenta, respect fata de ceilalti, cinste, corectitudine.

Uneori, din lipsa de timp, de oboseala, uitam ca un copil are nevoi simple, iar una dintre ele este cea de a se juca cu parintii lui. Ajungem tarziu acasa, ne grabim sa le dam sa manance si ii punem in pat cu sau fara povestea de seara. E drept ca ei, copiii isi iau timp pentru ei. Pot transforma spalatul pe dinti intr-o joaca, isi iau o jucarie si creeaza rapid un joculet. Dar au nevoie de jocul cu parintii. O jumatate de ora seara, putem aloca unui joc in familie. De preferat sa nu fie un joc activ inainte de culcare pentru a nu intarzia somnul copilului. Dar se poate realiza un puzzle, se poate construi ceva, un desen etc. De asemenea, daca stiti ca un joc ar putea intarzia prea mult ora de somn, atunci puteti cere “ajutorul” copilului la pregatirea mesei. Poate spala frunzele de salata sau un morcov, chiar daca are 3 ani. Ar putea sa taie morcovul cu un cutit mic, la 4 ani, langa dvs. Fiind implicat in prepararea mancarii, atat cat se poate la varsta lui, nu va mai refuza mancarea si va avea o atitudine echilibrata fata de mancare.

O activitate placuta pentru un copil, indiferent ca e baiat sau fata, poate fi preparea unei prajituri usoare (de ex, briose, chec, clatite). Aceasta activitate pare simpla, dar poate sa fie o lectie distractiva de matematica (numaram ingredientele, cantarim faina etc), o ocazie prin care copilul sa se simta valorizat si important (face o activitate a adultilor) si mai ales o ocazie in care sa petrecem timp placut impreuna.

Simtindu-se valorizat, iubit, copilul se deschide si poate povesti lucruri care i s-au intamplat peste zi la gradinita, poate vorbi despre un prieten sau despre el.

The post JOCUL appeared first on Gradinita in limba Germana.